Finaluri simple pe care trebuie să le știe orice jucător
- Ionut Lazar
- acum 3 ore
- 1 min de citit
Mulți jucători evită finalurile. Par plictisitoare sau „prea tehnice”.Adevărul este că, dacă știi câteva finaluri simple, câștigi sau salvezi o mulțime de partide.
În antrenamente, insist pe o bază clară:
rege și pion contra rege – cum împingi pionul cu ajutorul regelui;
opoziția – cum câștigi teren cu regele;
transformarea pionului în damă corect;
câteva finaluri de bază cu dame și turnuri.
Cu copiii, facem totul foarte vizual:„Regele tău trebuie să își ajute pionul ca un prieten mai mare. Dacă merge singur, se pierde. Dacă merg împreună, ajung la linia a opta.”
Scopul meu nu este să memorezi zeci de poziții, ci să:
recunoști tiparele importante,
știi când merită să intri în final,
nu mai arunci la remiză sau înfrângere partide pe care le-ai putea câștiga simplu.
Finalurile simple sunt, de fapt, un teren perfect să înveți gândirea logică la șah. Fără haos, fără zeci de piese. Doar idei curate.
Comentarii