Sacrificiile în șah: când merită să riști o piesă

Sacrificiile au un farmec aparte. Toți vrem să dăm „nebun la h7” sau „cal pe f7” și să dăm mat spectaculos.Dar între un sacrificiu corect și unul „romantic, dar greșit” este o diferență mare.

În antrenamente, îi învăț pe elevi să se întrebe:

• Ce primesc în schimbul piesei sacrificate?

• Deschid regele advers sau liniile pentru piesele mele?

• Câștig timp, inițiativă, atac?

• Sau doar sper că adversarul nu va găsi apărarea?

Ne uităm la exemple clasice de sacrificii:

• pe h7/h2, pe f7/f2,

• sacrificii de cal sau nebun pentru a deschide regele,

• sacrificii de calitate pentru a domina tabla în final.

Cu copiii, merg mult pe imagini clare: „Dăm o piesă ca să deschidem poarta regelui advers.”Important pentru mine este ca ei să înțeleagă ideea din spatele sacrificiului, nu doar să copieze o schemă.

Un sacrificiu bun nu este neapărat „corect” după computer, dar are logică, creează probleme reale adversarului și îți dezvoltă simțul inițiativei.Asta încerc să cultiv: curaj cu logică, nu haos.